Catedrala Mitropolitana Iasi

Ideea inaltarii unei biserici monumentale la Iasi ar fi apartinut lui Veniamin Costachi iar actul de nastere al Catedralei Mitropolitane se pare ca este hrisovul domnesc din 8 august 1826. Zidirea noului lacas de cult a inceput in anul 1833 pe locul unde in secolul al XVI lea se afla Biserica Alba, iar in sec XVII lea o alta biserica  Biserica Stretenia.

S-a lucrat mai intai intre anii 1833 si 1839, dupa planurile arhitectilor Freywald si Bucher, insa datorita caderii boltii centrale, biserica ramane in ruina pana in anul 1880. Lucrarile au fost intrerupte dupa anul 1842 si din cauza  retragerii mitropolitului Veniamin. Timp de 40 de ani biserica a ramas neterminata.

Mitropolitul Iosif Naniescu pune a doua piatra de temelie si, cu sprijinul autoritatilor statului, lucrarile se vor incheia in anul 1887. Arhitectul Alexandru Orascu, rectorul Universitatii Bucuresti, va reface proiectul maretei biserici. Astfel el adauga cele patru randuri de pilastri masiv, in interior, realizand o cladire de plan basilical, cu o nava centrala si doua nave laterale mai mici. Totodata pastreaza cele patru turnuri laterale decrosate, renuntand la imensa cupola centrala, aceasta fiind inlocuita de un sistem de patru bolti despartite prin arce transversale.

Pictura va fi realizata de maestrul Gheorghe Tattarascu. Sfintirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment national, la ceremonie luand parte si regele Carol I. Catedrala ieseana este o cladire monumentala, de plan dreptunghiular, marcat la colturi de patru turle decrosate.

Stilul arhitectonic este inspirat din forme tarzii ale Renasterii italiene. Elementele decorative, atat in interior, cat si in exterior, sunt dominate de baroc. Din anul 1889 a fost adusa, de la biserica Sf. Trei Ierarhi, racla cu moastele Cuvioasei Paraschiva, ocrotitoarea Moldovei. Aceasta este asezata in partea dreapta a pronaosului, tot acolo fiind depusa si masiva racla argintata cu osemintele Marelui Mitropolit al Moldovei si Sucevei, Veniamin Costachi.

Catedrala Mitropolitana Iasi are trei sarbatori patronale in decursul unui an acestea fiind: Intampinarea Domnului la 2 februarie, Sfantul Mare Mucenic Gheorghe la 23 aprilie si Cuvioasa Parascheva pe 14 octombrie.

Mitropolia din Iasi

Elena Cuza WIKIPEDIA

Elena Cuza

Elena Cuza

Elena Cuza 17 iunie 1825  2 aprilie 1909), cunoscută și ca Elena Doamna, a fost soția domnitorului Alexandru Ioan Cuza. S-a născut la Iași, în familia Rosetti și a murit la Piatra-Neamț, fiind înmormântată la Solești, Vaslui.

Elena Rosetti era fiica postelnicului Iordache Rosetti și a soției sale Ecaterina (Catinca), , fata logofătului Dumitrache Sturdza din Miclăușeni și sora boierilor cărturari Constantin Sturdza și Alexandru Sturdza. Copilăria și-a petrecut-o la moșia părinților de la Solești, în ținutul Vasluiului, alături de cei trei frați: Constantin, Theodor și Dumitru și de sora Zoe. Primește de mică o educație aleasă, după severele principii pedagogice ale vremii, sub supravegherea directă a mamei. Elena a învățat limba germană și, mai ales, franceza, pe care o folosea cu deosebită eleganță în corespondența întreținută cu prietena sa Hermiona Asachi. De la șapte ani își continuă studiile particulare, cu guvernante și profesori străini, la moșia de la Șcheia (Alexandru Ioan Cuza), Iași a unchiului său Constantin Sturdza, împreună cu copiii acestuia și ai altor rude apropiate.

Împlinind cincisprezece ani, Elena s-a stabilit la Iași unde a fost introdusă în înalta societate. Aici îl cunoaște pe Alexandru Ioan Cuza cu care se va căsători la Iași în ziua de 30 aprilie 1844. Rar se întâlnesc două făpturi mai deosebite. Crescută de o mamă aprigă și autoritară, Elena avea o fire cu totul opusă soțului ei: domoală, retrasă, cumpătată, cam stângace și puțin timidă, lipsită de încredere în forțele proprii era stăpânită în societate de puternice complexe de inferioritate. Deși căsătoria nu a fost din cele mai izbutite, Cuza nefiind un soț prea statornic, între ei s-au păstrat, totuși, întotdeauna relații de respect.

Palatul familiei Cuza de la Ruginoasa

După înăbușirea revoluției de la 1848, Elena Cuza a dovedit o altă trăsătură de caracter. Pusă în fața unei situații periculoase („revoluționarii fugeau din Iași spre Galați, urmăriți de oamenii domnitorului Mihail Sturdza”) ce amenința siguranța soțului ei, această tânără femeie timidă și aparent lipsită de încredere în sine, a dovedit o extraordinară energie, inițiativă și hotărâre. A pornit singură de la Solești spre Galați, unde a mers să-l vadă pe consulul britanic Cuninghan. Împreună au pus la punct evadarea lui Cuza laBrăila. De acolo, au fugit la Cernăuți și mai departe la Viena și Paris. S-au reîntors înMoldova peste un an, când venise domn Grigore Ghica.

Urmare a importantului eveniment istoric, Unirea din 1859, Elena Cuza a devenit Înalta Doamnă a României. La îndemnul soțului, pentru a nu se expune intrigilor, Elena Cuza pleacă în 1860 la Paris. În această perioadă, în viața domnului intrase Maria Obrenovici, o doamnă de la curte, fiica cea mare a lui Costin Catargiu și mama viitorului principe al Serbiei, Milan. A revenit în țară, la îndemnul soțului, la mijlocul anului 1862 pentru a face onorurile Curții, uimindu-l atât pe soț, cât și pe rivala sa. A contribuit, cu modestia și demnitatea ce o caracterizau, la opera reformatoare a Domnului Unirii, fiind inspiratoarea fericită a legii instrucțiunii publice. De asemenea s-a aplecat cu deosebită înțelegere asupra situației precare a țărănimii, fiind o susținătoare energică a înfăptuirii reformei agrare.

Al. I. Cuza şi Doamna Elena - pictură dinBiserica Domnească de la Ruginoasa

Calitățile sale sufletești și educația primită au îndemnat-o să-și dedice întreaga sa viață și avere acțiunilor caritabile. Și-a început opera de binefacere la București, patronând Azilul Elena Doamna de la Cotroceni, destinat fetelor orfane, și a încununat-o la Iași, unde a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea”. Suflet generos, Elena Cuza a consimțit să-i adopte pe cei doi fii nelegitimi, Alexandru și Dimitrie, pe care soțul său îi avea cu prințesa Maria Obrenovici, acordându-le întreaga sa atenție, ocupându-se de educația lor și înconjurându-i cu o afecțiune maternă.

Elena Doamna, femeia plăpândă și sfioasă, a supraviețuit tuturor celor care i-au marcat viața în vreun fel. Poate că lovitura cea mai grea fusese moartea mamei sale, Catinca, în 1869. A împărtășit cu stoicism exilul soțului detronat și, după moartea acestuia la 16 mai 1873, „i-a păstrat memoria cu o extraordinară devoțiune, neîngăduind să se rostească un singur cuvânt despre slăbiciuni pe care le cunoștea, le îngăduise și - o spunea cu mândrie – le iertase, ca singura care pe lume putea să aibă acest drept” (N. Iorga).

Supraviețuind tuturor celor pe care i-a iubit, și-a petrecut ultimii ani de viață la Piatra Neamț. Acolo s-a stins la 2 aprilie 1909, fiind înmormântată la Solești.

[modificare]Galerie foto

Elena Cuza imagini

Gradina Botanica